logo

Treisprezece

Cu un titlu mai obişnuit îmi încep azi ziua. Treisprezece. O fi sau nu cum scriu multe cărţi că numărul treisprezece aduce ghinion şi încă e vineri? Eu nu cred acest lucru pentru că câte ori am avut ocazia să fac ceva în a treisprezecea zi, de fiecare dată n-am simţit nimic straniu, ca să stau la chibzuială dacă se datorează dăţii din calendar. Oare mai e lume care crede în asemenea lucruri stranii? Şi dacă sunt, atunci mulţi dintre autori fac bani mulţi pe asemenea „invenţii”, eu doar le trec cu vederea, doar atât…

Iar acum respir un aer rece, de vară călduroasă şi înăsprită. Dar totuşi am azi parte de aer rece! Atât de plăcut să stau lângă geamul deschis. Să simt adierea vântului şi sunetele unor ciripite de păsări îmi face să vibreze timpanele, inspirându-mă cu gânduri naive. Simple gânduri şi un dor de casă părintească. Răsuflu adânc, sclipesc din ochi, un pic înlăcrimaţi. Gust din limpedea apă, lacrima, şi-o înghit împreună cu un gând sec, depărtarea. A cea depărtare ce nu se calculează în cifre, ea nici nu poate fi măsurată. Nu s-a inventat aparatul de calculare a depărtării gândurilor omeneşti. Nu s-a inventat medicamentul de distrugere a dorului. Un dor năuc de casă! Un simplu dor ce mă sugrumă. O uliţă, o poartă verde, ce doar imaginar purta numărul 1, un câine care dădea din coadă când deschideam poarta, un motănaş ce-mi se alinta printre picioare până ajungeam în casă. O uşă, un antreu şi EA, camera mea… Oare unde-i motănaşul, câinele, zgomotul din casă? O fi departe. Departe de a şti eu destinaţia…

Din toate aceste tulburări, îmi dezbate gândul distanţei, notificările din facebook. Îl închid şi pe el, pentru o linişte nocturnă. Întorc din nou capul către geamul deschis. Răsuflu adânc şi ridic privirea către ceruri. Pierd timpul, numărând stele, crezând că voi putea să-mi sting setea de casă, dar… Mă amăgesc amarnic, fiecare număr de stea, amplifică dorinţa de a visa că sunt ACASĂ. Că sunt din nou în locul unde nimeni, absolut nimeni nu mă putea „întuneca”. Ştiu.. E doar vineri, 13 iulie 2012 şi exagerez… Dar totuşi mi-e dor de casă!

Prietenii casei mele! Pe lângă animăluţele care nu mai ştiu dacă răsuflă în această lumea, se alătură prietenii casei mele. VOI, ştiţi cine sunteţi. Dar, eu, v-am pierdut destinaţiile. Nu ştiu unde vă aflaţi. Sunteţi pierduţi. Pierduţi că e vineri. Da e vineri şi e treisprezece şi eu nu mai ştiu, cine sunt? Trecut de două, iar luna abia de se iveşte printre casele „zgârie nori”. Luminează atât de slab sau vederea mea face să-şi piardă din intensitatea ei. Timpul trece, iar eu tot privesc ridicându-mi privirea încet după ea şi din ce în ce mai tare o pierd… Cerul e deja albastru. E zi şi totuşi încă e vineri, treisprezece….
N-am crezut, nu cred şi nu voi crede în dăţile calendaristice, doar că e ziua când inspiraţia îşi face auzită muza. Da, nu uit că şi EA are o inversă a anilor 62… L.M.A. A.Ş. …

Alex M. 13.07.12

2 thoughts on Treisprezece

  1. Sunt nascut in 13 si de ceva timp stau in chirie la o casa … ai ghicit ce are numarul 13. Sunt (sper) la jumatatea vietii dar nu pot sa iti spun daca are sau nu o semnificatie in viata mea. O sa iti spun mai incolo…

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.