logo

Nu…

Nu… Nu am profitat sau nu am avut timp, sau… Sunt prea multe sau-uri care totuşi au o explicaţie poate mai puţin veridică, însă ştiu că tot ce am făcut în număratele zile cât am fost cu EA, au fost spre binele şi spre fericirea noastră. Cu toate că acum am zile negre, să le zic aşa! Plâng, rând, visez, mă trezesc şi aşa, repetat. Mă liniştesc uşor, dar cum mă liniştesc aşa şi îmi vine să plâng din nou! Acum stau şi o privesc cum stă întinsă pe pat şi meditează, scrie, şterge, îşi descarcă sufletul de gândurile îndepărtate şi de suferinţa ce o provoacă distanţa ce ne desparte. Da, am dorit să scriu ceva când am fost cu EA alături, însă timpul ne presa din toate părţile şi, ştiu că voi avea timp să o fac şi pe asta! Mi-a fost plăcut, mult prea plăcut să stau lângă EA să fiu cuprins de finele ei mâini, părul ei să-mi bată în faţă şi ochii ei să mă privească pe furiş! O prea visătoare poveste am trăit câteva zile şi din toate acestea, m-am ales cu visare. Nu pot să cred că am fost, ci doar am visat. Oricând mă apropiam de pieptul ei, bătăile inimii erau peste normal admisibilă, o dublură, sau eu le auzeam pe ambele cum bat şi cum doreau să se sincronizeze. Cum ar fi acum să nu mai ştiu ce e cu mine, ce e cu ea? Oare întâia noastră atingere, atunci când a fost, acum patru luni şi ceva, atât demult ne-a unit, ne-a legat mâinile şi ne-a transpus în lumea în care suntem acum? Nu doream eu perfecţiuni, dar când privesc acum la EA, nu pot observa altceva. Parcă ar fi cititorul meu de gânduri… Când doream ceva mi se oferea fără să mai cer. Da, probabil avea dreptate un cineva când a zis că NOI comunicăm prin unde. Nişte unde ce le putem citi nefiresc doar NOI. E atât de uşor să luptăm când suntem în doi şi atât de greu să ne întărim când suntem departe unul de celălalt. Dar totul e posibil. Sunt un om împlinit şi până la vârsta de douăzeci şi … mi-am împlinit visele. De mic dorit-am să fac studii la oraş, aşa că din clasele primare când eram un prichindel am dat la şcoala din oraş, apoi am continuat la gimnaziu, care în câţiva ani s-a transformat în liceul, după finisarea gimnaziul mi-am continuat studiile în acelaşi liceul, profil real, iar după, după mi-am urmat destinul, să studiez peste hotare… Mi-am dorit un aparat foto din banii mei, şi la scurt timp după ce am venit aici, în Italia,  am făcut rost de el şi da, demult visat-am la o iubită. O iubită care să fie zodia mea, să aibă temperamentul meu şi să fie romantică, visătoare, iar când m-am aşteptat mai puţin, EA, care acum îmi este logodnică, parcă a sărit în faţă, spunându-mi „eu sunt pentru tine”, deşi nu a scos nici un cuvânt legat de iubire, deşi, eu nu am vorbit de iubire, ne iubeam, iar acum, ne iubim şi mai mult. Ne dorim visători şi fericiţi alături unul de celălalt. EA a fost un alt vis de al meu împlinit , iar altul l-am realizat acum câteva zile, când m-am dus acasă, la EA, să-i fac o surpriză revenind fără să se aştepte. Mai mult, aproape de baterea orelor 00 şi de trecerea în noul an, EU, i-am cerut mâna, mult prea fericit am fost auzind „Prostule” şi ştiam că e cu sens bun pentru noi, iar peste câteva clipe să mai aud „Da măi Prostule”, ce putea să mă facă pe mine mai fericit decât să ştiu că EA vrea să fie a mea, că eu sunt al EI. Visător sunt şi mă bucur de fiecare clipă trăită pentru NOI! Diana, simte-te specială, pentru că Te Iubesc! Vorbele pentru NOI, demult şi-au pierdut valoarea, pentru noi, faptele au căpătat o valoare mult prea mare, mult prea împărătească ca să fie distruse. Ne iubim curat, de ar fi de înţeles cum e asta, umed, romantic, visător şi totodată real. Tot ce nu ne omoară, ne face mai tari! Rezist pentru că o iubesc, rezistă pentru că mă iubeşte, rezistăm pentru am descoperit Dragostea Adevărată!

06.01.13 Alex M.

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.