logo

Iubire, la mulţi ani

De ziua ta, ziua ta, eu îţi dăruiesc dragostea, dragostea… E ziua ta şi e adevărat că şi de ziua ta îţi dăruiesc dragostea. Nu am nimic mai scump decât ea. E trist deşi piesa lui 3SE e veselă. Plouă… plouă şi afară şi în sufletul meu. Da, când ne naştem toţi suntem la fel, dar mai apoi, fiecare din noi deveni unic. Eu sunt unic că te am pe tine, Diana! Tu, acum 19 ani, nu ai ştiut ce e gingăşia unei vieţi de care acum ai parte, alături de mine. Eu, sunt vinovat, ştiu. Şi am recunoscut aceasta din primele zile,după ce am „plecat”. Am vrut să îmi împlinesc visul, să ţi îl îndeplinesc şi acum să fim împreună. Noi doi… şi ploaia cu noi. Fericiţi am fi fost, mai fericiţi decât suntem. Te iubesc cu toată fiinţa mea. Te iubesc pentru că nu există limite în iubire. Noi vom merge mereu treptat, în iubire, alături. Mereu… Te iubesc bebeluşul meu. Da azi eşti bebeluş, pentru că peste câteva zile voi fi şi eu. Mă vei ţine în braţele tale. Vei avea grijă de mine. Te am şi te mai vreau, şi te mai vreau …
Cu usurinta am terminat orele, ce folos că nu mă pot bucura de libertate. Aştept autobusul, aştept ziua de mâine. Aştept iubirea să fie alături de mine. Toată viaţa noastră e plină de aşteptări. Acum ar fi trebuit să îi zâmbesc la maxim, având-o în bratele mele. Să-i sărut firavii ochi şi să mă sting de tristeţele ce le am acum. Plouă. Prin firele de păr se formează lacuri. Lacuri pline de amintiri. Amintiri plăcute. De la prima întâlnire, la primul sărut, la prima îmbrăţişare. Prima atingere, nefirească, înfricoşătoare. O iubesc şi nu am limite în a iubi.
Mă bântuie vântul şi nu am unde mă ascunde, aplec capul în pământ şi găsesc oglindirea chipului meu pe asfaltul umed, al ploii. Nu am curajul de a merge înainte, stau şi număr stropii ploii ce se lovesc de firele de păr. Apoi se preling se cad în balta ce se formează pe pământ. Plânge cerul, plâng şi eu…

Alex M. 06.03.2013

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.