logo

Artistul

Nu mă amenința, nu mă bate… Nu mă închide, lasă-mă să vorbesc. Lasă să gândesc

Artiștii nemuritori n-au știu ce e fericirea, iar noi azi o creăm pe seama lor, citim, privim picturi și sculpturi. Vizităm monumente și uităm că sărăcia e în al nostru suflet. Ei, au murit  fără să se bucure de nimic. Au fost tratați ca niște oameni fără conștiință, fără viziune a lumii. Ei n-au știu că FILOSOFIA, e iubirea de înțelepciune, dar au filosofat. Ei n-au reușit să se bucure de numele ce-l poartă, iar acum ei, nu se mai odihnesc în liniște. Artiștii, ei… sunt chemați către renașterea omenirii ce înțepenește sub ochii fiecărui individ al planetei. Noi, oamenii de rând, murim la fel ca ei, dar ne odihnim în tihnă, nimeni nu ne critică că am gândit sau nu am gândit. Nimeni nu mai știe de tine că ai existat sau nu, că exiști sau vrei să exiști. Mi-e frică să ies din casă, când văd lumea din jur meu drept roboți, zombi ai tehnologiilor performante, zombi ai culorii roșii, ai profunzimii de sânge. Mi-e frică să deschid gura, pentru că deseori mi-a fost închisă, nu pentru că nu am avut dreptate, dar din cauza societății în care trăim, pentru că, în viziunea oamenilor, un copil, n-are niciodată dreptate, mai ales când se implică în convorbirea celor mari, pentru că am fost obișnuiți să ne ducă de nas și, lăsăm așa să o facă în continuare, pentru că noi nu știm să arătăm EU-L din noi. Noi nu știm nimic. Noi suntem sclavi și sclavi vom muri, pentru că valoare fiecărui om, a ajuns de 2 bani. Cei ce trăiesc în ziua de azi, n-au nevoie de Filo, ei nu au nevoie nici de Sophia, în gândul lor stă doar valoare materială. În fiecare zi, ochii noștri văd peste 50 de persoane, dar nici ¼ din ele nu ne rămân în amintire. Pentru că nimeni nu îți favorizează ziua. Te mâhnești când mergi și auzi în jurul tău cum te vorbesc și îți vorbesc limba și patria cei ce nu au nici un drept s-o facă, cei ce nu cunosc limba de stat în care s-au născut și nici istoria ei. Cei ce nu te cunosc și nu vor să o facă. Ei trăiesc cu trecutul. Un trecut perfect pentru ei, atunci când conducerea ascundea tot de ochii lumii, când artiștii erau închiși și uciși. Atunci când oamenii erau răpuși și blestemați, când nu li se permitea să gândească. Atunci au murit toți ce au știu că prin voință îți trăiești viața și că D-zeu nu există. Că casa mea e doar a mea și a nimeni altuia, o casă a artistului din MINE.

22.01.14 Alex M.

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.